"Iert, dar nu uit niciodata!"

In viata ma ghidez dupa o vorba:"Iert, dar nu uit niciodata!"
Nu este ceva care sa pot controla, ci pur si simplu acest lucru l-am descoperit odata cu trecerea timpului.Este greu sa acumulezi atatea ganduri (de cele mai multe ori, negative), dar este si mai greu sa scapi de ele, pentru mine fiind chiar imposibil.
O buna prietena, la auzul acestei vorbe, mi-a spus ca de fapt eu nu iert cu adevarat persoana respectiva, ci doar am impresia ca o fac.Nu este asa...si va spun si de ce: pentru ca am un simt al constiintei foarte dezvoltat care nu ma lasa sa las lucrurile nerezolvate, astfel pe durata vietii am iertat pe toata lumea si voi ierta in continuare (aviz amatorilor).
Ideea este ca daca Dumnezeu ne iarta pe noi de toate greselile (oricat de grave ar fi), in momentul in care ne pare rau de acel lucru si ne caim, noi de ce nu am puta sa facem acest lucru?
Probabil ca toata viata voi ramane la fel in ceea ce priveste iertarea (si chiar mi-as dori asta), dar in cazul uitarii, mi-as dori cateodata sa se schimbe ceva.Este greu, ca de fiecare data cand te intalnesti cu o persoana, sa te tot dai cu capul de probleme mai vechi sau certuri, cand tu pe moment nu ai nimic cu persoana respectiva si ai luat-o de la zero.Nu ii porti ranchiuna, nu esti suparat pe ea, nu lasi ca trecutul sa influenteze prezentul...dar toate amintirile iti vin in cap si pentru o clipa timpul se disperseaza si te intorci in trecut.

Voi ce parere aveti?