duminică, 16 octombrie 2011

Oare, ...cum?

Recunosc ca ce caut acum este ceea ce se numeste echilibru.Si daca asta inseamna sa ma recunosc...atunci este greu.Dar daca asta inseamna ca imi lasa timp "sa ma vad"...atunci stiu ca poate nu sunt pe drumul gresit.Si poate ca echilibrul nu este idealul, ci unul din obiectivele mele.
Este greu de inteles de ce omul este atat de dezechilibrat.Cand are, nu este de ajuns; cand nu are, simte ca este nedreptatit de soarta.
Totusi, s-a adeverit ca relatiile noastre cu cei din jur le apreciem cel mai mult.Dar si aici lucrurile nu sunt foarte exacte; pentru ca atunci cand avem prieteni langa noi, din cauza asteptarilor prea mari, este posibil sa ii pierdem, iar cand ii pierdem ne reevaluam planurile, si ii vrem inapoi, chiar daca ei nu intrunesc toate asteptarile noastre de la ei.
Se pare ca oamenii nu sunt tocmai cei mai usor de inteles...cu toate ca ei sunt creati ca unitate in care se regaseste tot adevarul; prin urmare ar trebui sa stie ce vor, cum vor, unde, cand, cu cine, in ce fel...

De aceea consider ca fiecare dintre noi trebuie sa isi autoanalizeze planurile si sa incerce sa le cuprinda in spatiu si timp, ca acestea sa fie cat mai concise, ci nu relative, "aruncate" undeva intr-un spatiu numai de noi stiut.
In definitiv, ca sa capeti echilibrul trebuie sa traiesti pe pamant ca si cum ai avea patru picioare si sa-ti lasi mintea sa zboare pana la cer; nici prea mult pamant, dar nici prea mult spiritual nu este bun.

Niciun comentariu: